Departamentul de sănătate al Moscovei a lansat la sfârșitul lunii noiembrie pe internet un videoclip în care eroul este un vampir înfricoşător, însoţit de fiica sa, care întreabă un medic dacă aceasta poate bea în siguranţă sângele persoanelor nevaccinate, informează AFP, preluată de Agerpres.
Medicul, care afirmă că ar fi bine să nu bei sânge deloc, observă că ar fi deosebit de periculos să consumi hemoglobina unei persoane nevaccinate.
„Deci, de aceea unii părinţi sunt împotriva vaccinării, pentru a ne împiedica să le muşcăm copiii?", întreabă personajul Dracula moscovit.
Videoclipul, restricționat pentru cei care au sub 18 ani, se încheie cu un apel la vaccinarea copiilor, în condiţiile în care în Rusia, ca în alte ţări din Europa şi în Statele Unite, mişcarea antivaccin câştigă teren.
Mai mulţi oficiali moscoviţi au cerut pe 28 noiembrie ca vaccinarea să devină obligatorie.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Copii (Unicef) au avertizat în iulie că rata vaccinărilor este în scădere în întreaga lume, în special împotriva rujeolei.
Rusia şi alte trei foste republici sovietice - Ucraina, Kazahstan şi Georgia - au totalizat 78% din cazurile de rujeolă în primul semestru al anului 2019.
Un studiu realizat anul trecut de Universitatea George Washington a constatat că troli informatici ruşi se aflau în spatele unei campanii antivaccinare pe reţelele sociale din Statele Unite.