O echipă de specialiști chimiști ai Ministerului Apărării a ajuns la Timișoara pentru verificări suplimentare. După verificări, autoritățile au decis că locatarii a două dintre cele trei blocuri evacuate se pot întoarce acasă pentru că nu mai sunt în pericol. În cel de-al treilea, în care au murit doi copii și mama unuia dintre ei, trebuie să se facă mai întâi o igienizare.
Zeci de oameni sunt internați, în continuare, în spitalele din Timișoara. La medic au ajuns și mai mulți polițiști și pompieri care au fost expuși mediului toxic în primele zile de intervenție.
Subprefectul de Timiș, în videoconferința cu ministrul de Interne, a propus alocarea unei sume de bani în cazuri extreme, precum tragedia care a avut loc la Timișoara la sfârșitul săptămânii trecute.