MagiCAMP este tabara destinată copiilor cu afecțiuni oncologice. Pentru copil și pentru familia lui cancerul înseamnă o schimbare radicală a stilului de viață. Prioritatea numarul 1 devine supraviețuirea, toate celelalte trec în plan secund. Copiii petrec multe ore în cabinetele medicale, fac diverse analize, lipsesc de la școală sau de la alte evenimente cu prietenii și familia. MagiCAMP încearcă să le dea puțin înapoi din ceea ce le-a fost luat. Adică joacă. Joacă la greu – așa cum spune și motto-ul nostru. Joaca pentru cei carora le este greu. Joaca luata in modul cel mai serios, pusa la cale si discret supravegheata de oamenii cei mai pregatiti pentru asta, medici onco-pediatri, psihologi specializati, entertaineri.