Liderul de la Ankara face un joc polititc extrem de sofisticat, "iar serviciile secrete turceşti şi mass media locale au dat un şah simultan atât regimului saudit, cât şi preşedintelui Trump. Liderul de la Casa Albă este dependent de informaţiile pe care le emite Erdogan nu doar public, ci şi informal, pentru că Trump se află, practic, între nevoia de a avea contracte de armament cât mai mari cu Arabia Saudită, iar de pe alta de a da satisfacţie opiniei publice extrem de virulente a americanilor, care nu concep ca un jurnalist, mai ales unul care lucra pentru o publicaţie americană, să se fie eliminat cu atâta brutalitate," a afirmat Guşă.
"Cei care au comunicat şi coordonat comunicarea în acest caz extrem de complicat şi şocant au fost turcii, (...) si aici câştigător este Erdogan, care-si gestioneatză foarte bine comunicarea. Liderul turc încearcă să "călărească" această conjunctură tragică în folosul său, şi-a creat o pârghie de negociere cu Arabia Saudită şi o să dea drumulu la tot felul de date publice, tocmai pentru a-i încurca pe saudiţi. Îi aştepta demult la cotitură, având în vedere şi lupta acerbă care de dă pentru dominaţie zonală," a comentat consulantul politic, la Realitatea TV.