Ce măsuri credeţi că trebuie să ia Guvernul pentru ca România să aibă autostrăzi?
Aşteptăm răspunsurile dumneavoastră pe adresa martorocular@realitatea.net şi pe pagina de facebook a portalului nostru de ştiri, la secţiunea comentarii.
Narcis Neaga, şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a fost demis de către ministrul Transporturilor, Dan Costescu. Cătălin Homor, directorul general interimar al Metrorex, a fost numit director interimar al CNADNR, a mai anunţat Costescu. Destituirea vine după ce DNA a deschis două dosare penale pentru trei suspiciuni de infracțiuni în cazul autostrăzii demolate Orăștie-Sibiu, scrie capital.ro.
Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat o serie de nereguli la CNADNR privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită, şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale.
"Nu suntem mulţumiti de activitatea companiei, este nevoie de o resetare. Sunt carenţe şi pe activitatea operaţională, nu doar pe cea de investiţii", a afirmat Costescu.
Costescu a cerut extinderea controlului, iar rezultatele acestui raport suplimentar au fost finalizate şi vor fi anunţate public, scrie Mediafax.