De la ora 21.15, regizorul de teatru de talie mondială Alexander Hausvater îţi va spune de ce este importantă societatea civilă pentru restartarea moravurilor româneşti, cum poate “strada” să-şi piardă vocea după ce a reuşit să dea jos Guvernul Ponta şi cum vor ieşi instituţiile de cultură de sub presiunea Legii clădirilor cu risc seismic.
Rămâi la “Jocuri de Putere” şi de la ora 22.00, pentru a afla de la omul care a gândit primul plan de gestionare a clădirilor cu risc seismic, Nicolae Noica, unde au greşit autorităţile când au decis închiderea instituţiilor publice cu “bulină roşie”. De asemenea, fostul ministru al Lucrărilor Publice îţi va spune cum trebuie prioritizat planul de infrastructură astfel încât România să-şi conecteze economia la căile de comunicaţie europene eficient, nu prin decizii luate sub presiunea alegerilor sau de către incompetenţi. Cum se va sfârşi aventura Orăştie – Sibiu? Cât de important este autostrada Piteşti – Sibiu? Mai pot fi legate provinciile istorice prin autostrăzi în 3 ani, până la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire?
Si nu in ultimul rand, de la ora 23.00 urmăreşte discutia dintre Rareş Bogdan şi fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu pentru a înţelege totul despre ciudata vizită a preşedintelui Dumei de Stat, Serghei Nariskin, la Bucureşti, deşi se află pe lista demnitarilor ruşi care nu au voie să intre pe teritoriul UE. Vei descoperi, de asemenea, cum trebuie citită decizia Moscovei de a amplasa în Siria 400 de rachete după doborârea avionului de vânătoare SU-24 de către aviaţia turcă, dar şi în ce măsură a trecut pericolul unui conflict militar între urmaşele a două imperii.
Totul astă seară la “Jocuri de Putere”, cu Rareş Bogdan şi invitaţii săi, pe Realitatea TV si Realitatea FM