Sibianca Adela Cojan, fostul director executiv al Spitalului Polisano de la Sibiu, a fost numită oficial luni preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, printr-o decizie a premierului publicată, luni, în Monitorul Oficial. Totodată, Vasile Ciurchea a fost eliberat din funcţie, scrie Turnulsfatului.ro
Premierul Ludovic Orban a semnat o decizie privind numirea Adelei Cojan în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie şi de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Decizia a apărut, luni, în Monitorul Oficial.
În Monitorul Oficial a fost publicată şi decizia privind eliberarea lui Vasile Ciurchea din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Adela Cojan a fost director executiv al Spitalului Polisano de la Sibiu, unitate la care a lucrat şi actualul ministru al Sănătăţii, Victor Costache.