Pentru prima dată de la intrarea în PSD, Cozmin Gușă participă la ședinta social democraților, în calitate de invitat special al președintelui PSD Arad, Dorel Căprar.
Liderul PSD Arad a declarat într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS că în cadrul ședinței se va discuta despre strategia de campanie pentru preluarea conducerii filialei locale a partidului.
"Suntem înaintea unei campanii electorale foarte grele, astăzi domnul Cozmin Gușă va fi prezent la Arad, va avea întâlnire cu parte din colegii noștri care pot fi prezenți, să discuctam despre strategia de campanie", a declarat Dorel Căprar la Realitatea PLUS.
Totodată, social-democratul a precizat că viitorul președinte al PSD Arad va avea mandat de doar un an, urmând apoi să fie organizate alte alegeri, pentru un mandat complet.
"În ceea ce priveşte mandatul viitoarei echipe de la conducerea PSD Arad, aceasta va avea mandat special de doar un an de zile, urmând apoi să fie organizate alegeri pentru un mandat plin, de 4 ani", a mai adăugat Dorel Căprar.
De altfel, acesta a punctat că este o onoare prezența lui Cozmin Gușă la ședință.
"Faptul că domnul Cozmin Gușă va fi prezent astăzi, pentru noi este un lucru extraordinar experiență dânsului în mai multe campanii ca șef de campanie cu rezultate extraordinare ne dă și nouă speranța că la Arad vom avea rezultate spectaculoase. Campania în zona noastră a Aradealului trebuie schimbată, trebuie să facem o campanie specifică Ardealului și avem nevoie de o strategie modernă, adaptată la cerințele societății românești", a adăugat Dorel Căprar.
Alegerile din cadrul PSD Arad duc competiția dintre președintele organizației, deputatul Dorel Căprar, și senatorul PSD Arad Mihai Fifor în plan deschis. Cei doi vor candida unul împotriva celuilat pentru aceeași funcție, cea de președinte.