Astăzi, comisiile de specialitate din Parlament audiază alți șase miniștri ai cabinetului propus de Florin Cîţu.
Gheorghiu își propune să fie eficient
Ministrul propus al Culturii, Bogdan Gheorghiu, a afirmat, la audierile din comisiile parlamentare reunite, că îşi propune să fie un ministru eficient, amintind că priorităţile noului său mandat au la bază identificarea de "soluţii eficiente şi sustenabile".
"Îmi propun să devin un ministru eficient. Priorităţile noului meu mandat au la bază continuarea politicii porţilor deschise şi identificarea de soluţii eficiente şi sustenabile. Vă spun doar câteva din aceste priorităţi: eficientizarea şi reorganizarea structurii actuale a Ministerului Culturii prin modificarea HG 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii", a spus Gheorghiu.
În acest sens, ministrul propus a amintit reducerea numărului de posturi de conducere, de la nouă posturi la trei, diminuarea numărului de secretari de stat de la cinci la trei, înfiinţarea în cadrul Ministerului Culturii a Compartimentului UNESCO, format în primă instanţă din două persoane, dezvoltarea Biroului pentru minorităţile naţionale, condus de Irina Cajal, includerea în organigramă a unui subsecretar de stat care va coordona proiectul "Timişoara Capitală Europeană a Culturii".
Transpunerea în legislaţia naţională a trei directive europene privind drepturile de autor, drepturile conexe şi directiva privind audiovizualul va fi o altă prioritate a ministrului Gheorghiu.
Bogdan Gheorghiu a reamintit, printre priorităţi, acreditarea şi deschiderea Muzeului Naţional Brătianu în Vila Florica şi implementarea planului de acţiune asumat odată cu reluarea procedurilor privind înscrierea sitului Roşia Montană în lista Patrimoniului Universal UNESCO, prezentarea unui prim draft al Codului Patrimoniului, dar şi începerea demersurilor pentru reabilitarea Mânăstirii Putna.
Referitor la Opera din Iaşi, ministrul a afirmat ca a trimis Corpul de control al Ministerului Culturii, urmând ca raportul să fie prezentat in cel mai scurt timp.
Lucian Bode, vești bune
Primele cinci termoscannere destinate aeroporturilor, utilizate la depistarea simptomelor noului coronavirus, vor sosi în România până la finele acestei săptămâni, a declarat, miercuri, ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament.
Vreau să vă dau o veste bună. Compania care a câştigat licitaţia pentru livrarea celor 35 de termoscannere pentru cele 16 aeroporturi s-a angajat că primele cinci bucăţi vor sosi în România săptămâna aceasta, până vineri. Aşadar, cinci termoscannere vor fi livrate în această săptămână", a spus Bode.
Ministrul interimar al Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat, pe 27 februarie, că în cursul zilei va fi semnat contractul-cadru pentru achiziţia de termoscanere, echipamente necesare în depistarea simptomelor coronavirusului COVID-19.
"Pot să anunţ că, aşa cum precizează cei de la Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, se va semna astăzi acordul-cadru şi vor transmite către DSU pentru semnarea contractului subsecvent în vederea celor 35 de termoscanere - 5 săptămâna viitoare, 10 până pe 20 martie şi restul de 20 în 55 de zile", a declarat Lucian Bode, joi, în cadrul şedinţei de guvern.
Ministrul Sănătății susține vaccinarea
Ministrul desemnat al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, miercuri, la audierile din comisiile parlamentare de specialitate reunite, că întreaga conducere a Ministerului Sănătăţii susţine vaccinarea.
El a afirmat că un sondaj arată că o mare parte a populaţiei susţine vaccinarea.
"Aşteptăm cu toţii cu sufletul de gură apariţia unui vaccin pentru COVID -19. Vreau să vă asigur că întreaga conducere a Ministerului Sănătăţii susţine vaccinarea şi de asemenea şi populaţia României. (...) Trăim într-o democraţie în care minoritatea trebuie să urmeze majorităţii. (...) Susţinem această lege, este de o importanţă vitală, mai ales că este o lege care promovează foarte mult dialogul, promovează foarte mult comunicarea. Este ca un fel de pace socială care se vrea pe acest domeniu atât de important", a spus Costache.
Întrebat dacă parlamentarii PNL vor vota în favoarea legii vaccinării, Victor Costache a răspuns: "Eu pot garanta pe poziţia noastră".
Stroe: linia ferată care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni va fi operaţională în momentul desfăşurării EURO 2020
"Suntem în linie dreaptă cu toate pregătirile pentru EURO 2020. Chiar şi faţă de situaţia expusă la audierile din urmă cu două săptămâni. Avem veşti foarte bune de la Ministerul Transporturilor, în sensul în care am fost anunţaţi că s-a reuşit deblocarea situaţiei liniei ferate Gara de Nord - Aeroportul Otopeni. Iar în acest moment suntem în grafic cu această linie, care, dacă lucrurile continuă în acest fel, va fi operaţională în momentul desfăşurării Campionatului European 2020. Practic s-a ajuns la un acord cu acel hotel a cărui curte era afectată de această linie ferată. Din estimările noastre cel târziu la sfârşitul lunii mai lucrările vor fi încheiate", a spus acesta.
"Sunt lucruri noi şi în ceea ce priveşte stadioanele. Stadionul Ghencea este ridicat, se lucrează la instalaţii. În tribune s-au montat 50% din suporţii scaunelor, iar în cel mai scurt timp se vor monta scaunele. S-a eliberat deja spaţiul pentru montarea gazonului şi acum se lucrează la sistemul de drenaj, la cel de substrat şi la cel de încălzire. Mă aştept ca la finalul lunii aprilie să se treacă efectiv la montarea gazonului. Stadionul Arcul de Triumf are acum un grad de execuţie de aproape 70%. Structura metalică a acoperişului este realizată tot 70%, iar acum se lucrează la tribuna oficială. În luna mai cel târziu vom avea şi gazonul montat. La Giuleşti s-a ajuns la cota 0, acum se lucrează la acele grinzi care acoperă tribuna oficială", a explicat el.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) şi-a propus, pentru acest an, o creştere semnificativă a cifrei de şcolarizare pentru învăţământul profesional şi profesional dual, a declarat ministrul Educaţiei, miercuri, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate.
"Revin în faţa dumneavoastră după două săptămâni. Cred că nu este cazul să mai prezint ceea ce mi-am propus în programul de guvernare. Însă aş dori să fac unele precizări. (...) În primul rând, vă anunţ că am publicat pe site-ul MEC proiectul de HG care prevede cifra de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi universitar şi fac menţiunea că, pentru acest an, MEC şi-a propus o creştere semnificativă a numărului de locuri pentru învăţământul profesional şi profesional dual, ca măsură de susţinere şi dezvoltare a acestui tip de învăţământ. Suntem în plină campanie de conştientizare a acestui tip de învăţământ profesional şi profesional dual. Campania "Meseria face diferenţa" este în plină desfăşurare, se va încheia pe data de 11 martie", a precizat ministrul Educaţiei.
Tot ca o noutate în acest proiect de HG, Monica Anisie a anunţat că a adoptat şi cifra de şcolarizare pentru masteratul didactic - 200 de locuri repartizate pentru patru universităţi.
Monica Anisie vrea o creştere semnificativă a cifrei de şcolarizare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) şi-a propus, pentru acest an, o creştere semnificativă a cifrei de şcolarizare pentru învăţământul profesional şi profesional dual, a declarat ministrul Educaţiei, miercuri, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate.
"Revin în faţa dumneavoastră după două săptămâni. Cred că nu este cazul să mai prezint ceea ce mi-am propus în programul de guvernare. Însă aş dori să fac unele precizări. (...) În primul rând, vă anunţ că am publicat pe site-ul MEC proiectul de HG care prevede cifra de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi universitar şi fac menţiunea că, pentru acest an, MEC şi-a propus o creştere semnificativă a numărului de locuri pentru învăţământul profesional şi profesional dual, ca măsură de susţinere şi dezvoltare a acestui tip de învăţământ. Suntem în plină campanie de conştientizare a acestui tip de învăţământ profesional şi profesional dual. Campania "Meseria face diferenţa" este în plină desfăşurare, se va încheia pe data de 11 martie", a precizat ministrul Educaţiei.
Miercuri sunt audiați, de la ora 10.00, Bogdan Gheorghiu, propus la Cultură, la 11.00 Lucian Bode, propus la Transporturi, la 12.00 Victor Costache, propus la Sănătate, la 13.00 Ionuţ Stroe, propus la Sport, la 14.00 Monica Anisie, propusă la Educaţie, la 15.00 Violeta Alexandru, propusă la Muncă.
Jumătate dintre miniștrii guvernului Cîțu audiați marți în comisiile parlamentare au primit avize favorabile.
În prima zi de audieri a miniștrilor propuși în Guvernul Cîțu s-au primit 3 avize favorabile și 3 negative.
Ultimii patru miniştri propuşi pentru Cabinetul Cîţu vor fi audiaţi mâine în comisiile parlamentare reunite.
Calendarul auderilor de joi:
- ora 10.00 Bogdan Aurescu, propus la Externe
- ora 11.00 Marcel Boloş, propus la Fonduri Europene
- ora 12.00 Virgil Popescu, propus la Economie
- ora 13.00 Marcel Vela, propus la Interne.