Liviu Dragnea a anunțat, luni, candidații PSD pentru europarlamentare, iar lista include câteva surprize, aruncate în lupta electorală direct din studiourile Antena 3.
”După cum vedeți m-am întors, deși unii au vrut să îmi bage cuțitul în spate, mă refer la cei în halate albe”, a spus Liviu Dragnea, înainte de a prezenta lista.
Lista cadidaților PSD pentru europarlamentare 2019:
- ROVANA PLUMB
- CARMEN AVRAM
- CLAUDIU MANDA
- CHRIS TERHEŞ
- DAN NICA
- MARIA GRAPINI
- TUDOR CIUHODARU
- DRAGOȘ BENEA
- VICTOR NEGRESCU
- ANDI CRISTEA
- NATALIA INTOTERO
- MARIA GABRIELA ZOANĂ
- BIANCA GAVRILIŢĂ
- EMILIAN PAVEL
PSD trebuie să-şi valideze lista de candidaţi pentru europarlamentare cât mai repede, pentru că termenul limită de depunere a candidaturilor este 28 martie, ora 24:00.
Chris Terheș. Pastorul anti-DNA aterizat din studioul Antena 3 pe lista PSD la europarlamentare
Dragnea a explicat, ulterior, de ce a ales trei candidați din afara PSD - Carmen Avram, Chris Terheș și Maria Grapini.
”Nu a fost nicio ezitare din partea colegilor noștri și nu azi au aflat despre ei.
Carmen Avram e o doamnă pe care o știe o țară întreagă, care apără foarte mult principiul dreptății. A militat mereu împotriva unor abuzuri. Face parte dintr-o echipă de reporteri care nu a cedat la niște presiuni inimaginabile împotriva acelui trust de presă. E un patriot și un om care a sprijinit mereu nu PSD-ul, ci principiile în care crede PSD-ul.
Terheș e un cetățean româno-american din Zalău, care în multe momente importante, când alții tăceau, a avut poziții publice asumate, fără să fie un sprijinitor al PSD-ului, dar a susținut acțiuni începute de noi, împotriva abuzurilor.
Dragnea a explicat de ce a ales un spital privat
Maria Grapini e un europarlamentar pe care și eu și partidul îl apreciem pentru pozițiile pe care le-a avut în Parlamentul European. O bună româncă.
Sunt oameni care vor forma o echipă în care am mare încredere”, a spus Dragnea.