”În ultima vreme, şi asta se întâmplă din vara anului trecut, după ce am început să dăm deciziile acelea cu Big Brother, au fost trei decizii, ieri am dat-o pe ultima, au apărut chiar reprezentanţi ai unor instituţii ale statului sau parlamentari care au făcut acuzaţii deosebit de grave la adresa Curţii, în legătură cu aceste decizii”, a declarat preşedintele CC. Potrivit lui Zegrean, aceste acuzaţii sunt ”de natură a pune presiune pe judecătorii Curţii”. ”Nu vă ascund că la ultima întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene, cu MCV-ul, unul dintre judecătorii Curţii, dar a fost acceptat de ceilalţi, s-a plâns că se teme, că este prea mare presiunea asupra lui, că îi este frică să fie judecător la Curtea Constituţională.
Nu se poate ca de fiecare dată când trebuie să luăm o decizie să apară reprezentanţi ai politicului în gereral sau ai instituţiilor statului, care să ne spună ce avem de făcut şi ce decizie trebuie să dăm în situaţia respectivă şi, mai mult, după aceea să ni se atragă atenţia, într-un fel, că vom da socoteală, că vom fi învinuiţi că dacă, Doamne fereşte se întâmplă ceva, noi vom fi traşi la răspundere”, a declarat Zegrean.
Mai multe pe Mediafax