"Da, am acceptat (să candidez pe listele PNL-n.r.), dar lista nu este încă definitivă", a declarat, pentru MEDIAFAX, Augustin Zegrean.
În luna iunie, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a fost luat în calcul pentru a prelua conducerea organizaţiei PNL Bistriţa Năsăud în cadrul unor discuţii informale purtate în interiorul filialei, potrivit senatorului liberal Dorin Dobra.
Surse din PNL au declarat pentru MEDIAFAX că fostul preşedinte al CCR ar putea candida pe lista pe care PNL o va depune pentru Senat.