Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş are atât o condamnare definitivă, cât şi una care a fost dată în primă instanţă şi încă se judecă în apel. Şereş a fost condamnat marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete, în dosarul privatizărilor strategice. Decizia este definitivă, Codruţ Şereş fiind deja încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Codruţ Şereş a mai fost condamnat, la 31 martie 2014, tot de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul "Hidroelectrica", decizia nefiind definitivă. În acest caz, anchetatorii îl acuză pe Şereş că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii statului român de aproximativ 165 de milioane de dolari.
Şi Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, are la activ două pedepse, ambele fiind însă definitive. În dosarul privatizărilor strategice, Nagy a fost condamnat, marţi, la patru ani de închisoare, fiind încarcerat tot la Penitenciarul Rahova, la câteva ore după pronunţare sentinţei definitive.
Mai multe pe Mediafax