"Am fost învinuit săptămâna trecută, drept cadou de ziua mea. Marți, când veneam spre Parlament, am fost oprit în trafic, scos din mașină și dus la DNA. Fac mențiunea că nu am fost niciodată citat nici măcar telefonic. Domnii care au făcut denunțuri împotriva mea sunt de fapt anchetați într-un alt dosar și după ce s-au trezit cu firmele blocate și cu bunurile sechestrate au fost sfătuiți de domnii procurori să scrie orice despre mine și drept răsplată vor primi reduceri de pedeapsă și vor fi cercetați în libertate. Acești domni s-au apucat de scris minciuni despre mine și menționez că nu cunosc aceste persoane", a spus VLAD COSMA, în plenul Camerei Deputaților.
El a adăugat că, dacă se dorea aflarea adevărului despre el, trebuia să fie audiat după ce și-a studiat dosarul.
Potrivit acestuia, în probele prezentate de DNA în cadrul Comisiei juridice nu există nicio convorbire între el și denunțători sau vreo întâlnire, așa cum nu există nicio dovadă că ar fi pretins ceva de la aceștia.
"Probabil că voi un alt acuzat din România pentru telepatie întrucât nu m-am văzut cu acești domni. Cel mai interesant este faptul că am avut mandat de interceptare din prima zi de campanie, din 2012, de când am fost înscris pe listă. Întrebarea logică este de ce nu au făcut un flagrant în cazul meu dacă tot m-au urmărit doi ani. Răspunsul e simplu. Pentru că nu au avut pe ce să facă un flagrant. Faptul că am avut mandat de interceptare din prima zi de campanie și microfoane instalate acasă certifică faptul că și dumneavoastră, dragi colegi, aveți cu toții mandat din prima zi de campanie. Când vă duceți diseară acasă să vorbiți în șoaptă cu copiii voștri pentru că aveți cu siguranță mandat de interceptare cum am avut și eu din 2012", a precizat deputatul PSD.
COSMA a menționat că procurorii insistă ca el să fie arestat, motivația fiind aceea că datorită funcției de deputat reprezintă un mare pericol social. Deputatul a adăugat că alături de el au mai fost învinuiți sora sa și tatăl său.
"Sora mea este notar public de 10 ani iar procurorii au considerat că trebuie să fie învinuită pentru evaziune fiscală pentru că are două mașini în leasing pe cabinetul notarial, că și-a dedus impozitul la ambele leasing-uri. Evaziune au considerat că intră și un televizor cumpărat pe cabinetul notarial și 10 pomișori tuia plantați în fața cabinetului. La tatăl meu au forțat o arestare de 29 de zile, ținând cont că are 69 de ani și probleme de sănătate dar și din lipsă de probe Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că nu este nevoie ca un om care este cetățean de onoare în peste 100 de localități din România să fie arestat preventiv", a încheiat VLAD COSMA.
Ministrul Justiției a cerut încuviințarea arestării preventive a deputatului VLAD COSMA.