"Mandatul meu va fi cel al Președintelui mediator, care înțelege importanța echilibrului instituțional și a bunei funcționări a autorităților publice. Cred în instituția Președintelui ca liant între toate celelalte instituții ale statului român, precum și între stat și societate.
Nu voi bloca niciodată activitatea Guvernului sau a Parlamentului, situație din care au întotdeauna de suferit cetățenii. În mandatul meu, vor exista permanent consultări și dezbateri între instituții, pentru atingerea consensului și luarea celor mai bune decizii pentru țară", scrie Viorica Dăncilă pe pagina de Facebook.
Săptămâna trecută, Dăncilă l-a acuzat pe contracandidatul Iohannis că este un președinte dictator, comunist!
Dăncilă-Iohannis, runda a doua: "Avem un președinte-dictator, comunist!"
Viorica Dăncilă lansează un set de torpile asupra contracandidatului Iohannis, pe care îl acuză că se comportă exact ca un dictator comunist și că vrea să întoracă țara în perioada de tristă amintire. Dăncilă spune că Iohannis vrea să conducă și țara și guvernul și nu acceptă refuzuri și sfaturi.
Sunt amenințată cu dosare si procurori, că așa cu i s-au întâmplat lui Ponta sau Barna, așa să i se întâmple și lui Dăncilă? Ne îndreptăm către un monopol de putere. El vrea să conduca si tara si guvernul si Parlamentul. La 30 de ani de la căderea comunismului vedem un președinte dictator, care nu acceptă să facă ceea ce i se ordonă. Eu nu am absolut nimic de ascuns, dar modul in care se actioneaza nu inseamna democratie.
Îi cer lui Iohannis să explice de Rareș Bogdan are informații despre ceea ce vor să facă procurorii. E inamdisibil ca oameni politic să iassă și să spună ce dosare vor fi făcute public. Toate acest lucruri arată că avem un președinte dictator. Trebuie să vină să ne spună ce vrea să facă următorii 5ani, dar el ameinință cu dosare. Candidatul Iohannsi trebuie s vinp în fața românilor și săp spune de ce a venit cu ameințări la adres amea. Azi sunt eu, mâine poate fi un alt român care nu vrea să i să taie pensia sau salariul! Ce fce atunci Iohannis? Pune cătușe celor care nu sunt de acord cu președintele dictator Iohannis.
Acuzațiile lui Cîțu le-am văzut și anul trecut! Că nu ne încadrăm în deficitul bugetar, dar n-eam încadrat. De fapt, vor să vină cu o politică de austeritate, iar în spatele declarațilro vin și scot în față greaua moștenire. Când am preluat givernare, la Ministeru Muncii era un deficit de 16 milioane de lei, azi e de două milioane. Nu trebuei de ficare dată să dai vina pe cel ce a guvernat înaintea ta, ci să găsești soluții.
Au existat două bugete în timpul guvernării dumneavoastră?
Am redus datori externă, ne-am încadrat în ținta de deficit, amcrscut pensiille,salariile și ne-eam încadrat în ținte. De ce spune că e gaură în buget, dar de la PNL nu am văzut niciun program real. Odată spus că nu sunt bani, iar apoi a delcarat că mărește salariul! Deci, când ești serios?
Adina Vălean a fst votată. Cum comentați?
Niciodată nu am criticat un român care reprezintă țara în afară. Nu o să facem ca Iohannis, care a criticat mereu guvernul. Un președinte care încalcă Cosntituția nu cred că e dorit în UE. Să dea dovadă de demnitate și să se confrunte cu mine, căci eu nu voi critica președintele în UE.
De la sediul PSD a fost lansată informație că Iohannis are casca în ureche?
Nu cred că am lansat noi acea știre, pentru că și despre mine s-a spus, Doamne Firea a preluat de pe Facebook, după care a ștern. N-am lansat noi, pentru că nu atacam și candidatul PSD.
Președintele m-a jignit de multe ori, a dezinformat de multe ori. Iar aici vreau să menționez președinția rotativă. El a spus mereu că nu vom face față, dar i-am arătat contrariul.
Aveți patru case de unde bani?
Totul se poate justifica. Casa de la Brașov este din 1999, dar nici acum nu este finalizată. Soțul meu lucrează într-o companie mare. Un adintre case este moștenire de la mama, si mai este o casa de la tara, una modestă de țară, și apartamentul din Videle. Am avut ghinionul să nu am șase case din meditații.
Guvernul dvs a protejat intervenția Jandarmeriei și a obstrucționat justiția?
Raportul este făcut public de pe vremea lui Fifor, în propoție de 90%, dar fiind parte a anchetieDIICOT, nu puteam desecretiza tot. Asta a spus și ministrul de Interne PNL. Deci, este aceeași situație. Indiferent de ceea ce au fcut ei, DIICOT are acces la acest doare. Acel 10% era știut de cei de la DIICOT. Este un mijloc de a face campanie, de a îndrepta atenția către altceva, iar lumea să nu vadă că Iohannis refuză o dezbatere cu mine.
Cum comentați acuzațiile Birchall
Acuzațiile ei arată că este fparte apropiată de Iohannis. Ea este membru al APrlamentului, deci a votat pe anumite legi. Eu nu știu ce vrea să spună Birchall.
La 30 de ani de la Revoluție Iliescu este lider de onoare PSD?
Cum ne explicăm că Iohannis vrea să ne întoarcă în comunism? El se laudă că cea mai mare realizare a sa este schimbarea guvernului. Cum ne explkicăm atitudinea de comunist, cu un discurs extremist - să scăpăm de pesediști?! Dacă în 5 ani de zile principala sa ocupație a fost să dărâme guvernul, cred că ne întorcem în comunism. El ar fi trebuie să aibă obiective de pokitică externă și securitate națională.
Eu am avut grijă de oameni, prin creșterea slariilor, a pensiilor, prin dotare spitalelor, prin acordarea de vouchere, sau creșterea pensiei minime sau de scăderea TVA. Deci, sunt multe lucruri pe care le-am făcut pentru oameni. Nu cum a făcut Iohannis care s-a lăudat că a dat jos guvernul PSD. E un discurs extremist, neacceptat de UE
A jurat cu mâna pe Biblie și nu a crezut în nimic! De ce îi urăște pe aomeni, de ce fuge de ei, de ce îi sfidează!? De ce se implică în Justiție, de ce vine cu un discurs împotriva PSD și nu despre ce vrea să facaă pentru România? Astfel trebuie să se raporteze un președinte la poporul său. El, mereu se ascunde în spatele unor dezbateri-monolog, în loc să vină în fața națiunii să se prezinte! Eu vreau ca președintele Româmiei să dea dovadă de respect.
Aveți vreun dosar ?
Am credința că judecătorii vor aduce lumină în acest dosar și se ne îndepărtăm de minciuni. Dosarul 10 august va fi unul în care cei care au greșit vor plăti. A fost un grup violent, care trebuie să plătească! E complt in orect să folosești un astfel de veniment în scop politic, electoral! Cred în adevăr!
NU am ce să le spun procurorilor despre 10 august, pentru că eram în concediu, dar și acesta a fpst contestat de către Iohannis. Numele meu nu o să apară în acest dosar
Dragnea a fost în permanență informat despre evenimente
Consider că ceea ce vor spune procurorii trebuei să fie baza. DE fapt, cred că ținta principala este contracandidatul pe care vor să-l cheme în fața instanței. Nu am de unde să știu acest lucru!
Cât a costat ceasul?
Nu am tecut acel ceas în declarația de avere, pentru că nu depășește suma. Se încearcă să se atragă atenția asupra altor obiective, cum ar fi dezbaterea.
Unde era Dăncilă daca nu l-ar fi cunsocut pe Dragnea?
Pot să vorbesc despre ceea ce a fost. Am intrat în PSD în 1996, înaintea lui DRagnea, dar nu l-am adus eu, însă îmi asum istoria partidului. Și Iohannis trebuie să-și asume partidul, unul care a adus lacrimi. ERam europarlamentar, dar mai departe nu știu. Am beneficiat de încrederea lui, pentru că așa trebuia.
S-a bucurat de intrarea în turul 2? NU am de unde să știu!
Care a fost cel mai bun președinte PSD și al țării în ultimii 30 de ani?
Am văzut că Iohannis spune că în ultimii 30 de ani țara a fost condusă de SPD. În ușltimii 18 ani, România a avut președinți de dreapta, dar n-a fost un avantaj. PSD a dus România în NATO, în UE, a condus ăreședinția rotativă. Aș vrea să văd ce spun ceilalți?