Printr-un mesaj postat marți seară pe Facebook, Viorica Dăncilă îl felicită pe Teodor Meleșcanu pentru alegerea în funcția de președinte al Senatului.
"Votul de astăzi certifică faptul că PSD are în continuare majoritate în Parlament și că, așa cum am spus și aseară, avem curajul și încrederea să venim la vot cu un nou guvern", scrie premierul.
Ea susține că PSD a ales să îl sprijine pe Meleșcanu pentru a "reconfirma buna-credință și asumarea programului de guvernare, precum și respectul față de cei care au preferat să nu fugă de responsabilități" și nu pierde ocazia de a spune din nou că ieșirea de la guvernare a fost luată de un grup restrâns din ALDE.
"Votul de astăzi - precum și dorința domnului Meleșcanu și a altor colegi de menținere a acestei guvernări - confirmă faptul că sunt mulți oameni responsabili în acest partid care respectă angajamentul pe care ni l-am luat, împreună, în fața oamenilor", adaugă Viorica Dăncilă.
Teodor Meleșcanu a fost ales președinte al Senatului, după ce a fost propus pentru această funcție de PSD, după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu. Meleșcanu a fost ales în al doilea tur cu 73 de voturi în timp ce contracandidata sa Alina Gorghiu, susținută de PNL, a obținut 59 de voturi. Astfel, social democrații au reușit să-și impună candidatul deși nu aveau numărul necesar de voturi pentru validarea acestuia. Grupul PSD a avut 67 de voturi iar diferența de șase voturi a venit de la senatorii ALDE, susțin sursele hotnews.ro.