Redăm, în continuare, mesajul Vioricăi Dăncilă:
"M-a întristat profund vestea atentatelor din Afganistan, în urma cărora și-au pierdut viața civili, inclusiv copii, iar opt militari români au fost răniți. Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care au avut de suferit de pe urma acestor evenimente tragice. Ministrul Apărării mi-a transmis că este în legătură permanentă cu echipa de comandă, iar medicii le acordă răniților ajutorul de specialitate. Le doresc însănătoșire grabnică militarilor noștri și multă putere familiilor lor pentru a trece cu bine peste aceste momente dificile", transmite Guvernul.
Militarii din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel răniți în incidentul produs astăzi, 30 aprilie, în Afganistan, se află în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.
Cei opt sunt plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganță Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan) și caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).
După producerea incidentului a fost securizată zona, conform procedurilor, și militarii răniți au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde sunt luate toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire. Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților. Vom reveni cu detalii despre starea celor opt militari pe măsură ce vor fi realizate investigații medicale complete.