Viorel Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului, spun surse judiciare, potrivit Mediafax.
Potrivit surselor citate, Hrebenciuc a aflat astfel, prin intermediul lui Iliescu, că a fost şi este interceptat în baza unui mandat de supraveghere tehnică emis la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Tot Dumitru Iliescu, susţin anchetatorii, l-ar fi asigurat pe Viorel Hrebenciuc că, prin intermediul angajatului DNA, poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, astfel că deputatul i-ar fi propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date nedestinate publicităţii.
În schimbul acestor servicii, Iliescu i-ar fi cerut lui Hrebenciuc sprijinul pentru angajarea fiicei sale, de profesie arhitect, sens în care deputatul i-a promis că, prin intermediul fiului său, Andrei Hrebenciuc, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică, mai spun procurorii anticorupţie.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției informează că au dispus efectuarea urmăririi penale față de deputatul PSD, acesta fiind acuzat de trafic de influenta, dar si de cumparare de influenta:
”VIOREL HREBENCIUC, deputat în Parlamentul României, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, lider al grupului parlamentar al unui partid din Camera Deputaţilor și membru al Comitetului Executiv Național al acelui partid, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de :
-instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
- trafic de influenţă,
-folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite,
-cumpărare de influenţă
În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
Suspectul Hrebenciuc Viorel, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, ar fi întreprins demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la anchetele penale derulate la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie faţă de persoana sa, promiţând în schimb că va determina diverşi funcţionari publici, asupra cărora are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, în aşa fel încât să obţină pentru persoanele care îl ajută cu astfel de informaţii diverse foloase necuvenite.
Astfel, anterior datei de 13.08.2014, Hrebenciuc Viorel i-a solicitat unei persoane, fost şef al unei structuri de protecţie, să obţină date referitoare la emiterea unor mandate de supraveghere tehnică prin care s-a dispus interceptarea comunicaţiilor, durata unor astfel de mandate, dacă există posibilitatea de a fi prelungite măsurile de supraveghere tehnică, precum şi instituţia care a solicitat emiterea unor astfel de mandate, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie sau Serviciul Român de Informaţii.
Ulterior, la data de 13.08.2014, persoana respectivă i-ar fi precizat lui Hrebenciuc Viorel că are posibilitatea reală de a obţine aceste informaţii prin intermediul unui angajat care activează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cu aceeaşi ocazie, persoana solicitată i-ar fi spus lui Hrebenciuc Viorel că i-a cerut angajatului să obţină astfel de informaţii, iar acesta i-a comunicat că Hrebenciuc Viorel a fost şi este interceptat în baza unui mandat de supraveghere tehnică, emis la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Totodată, persoana solicitată l-ar fi asigurat pe Hrebenciuc Viorel că, prin intermediul angajatului D.N.A., poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, sens în care Hrebenciuc Viorel i-a propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date ce nu sunt destinate publicităţii”, se arata in comunicat. I
In referat se mai face referire și la intalnirea dintre Viorel Hrebenciuc si colegul de partid, care se presupune ca este Dan Sova, potrivit unor surse din ancheta:
”La data de 17.10.2014, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al unui partid din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Național al partidului respectiv şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi-a folosit influenţa faţă de un membru al aceluiaşi partid politic, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.
Astfel, pe parcursul unei întâlniri, cei doi au discutat în detaliu despre acuzaţiile aduse lui Viorel Hrebenciuc în legătură cu reconstituirea unor suprafeţe de fond forestier, despre condiţiile de incriminare a acestor fapte şi despre riscul de a fi condamnat (dosar mediatizat prin intermediul comunicatelor nr 1474/VIII/3 din 17 octombrie și nr. 1436, 1450 şi 1454 din 15 şi 16 octombrie 2014).
Pentru a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului (care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanță pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii) şi pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, Viorel Hrebenciuc i-a cerut colegului său de partid să îl asigure că va fi adoptată o lege de amnistie şi graţiere, solicitare pe care colegul său de partid a acceptat-o.
În acelaşi context, colegul său de partid a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 (respectiv „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”). Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este învinuit în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 (vezi comunicat nr. 1246/VIII/3 din 4 septembrie 2014 şi comunicat nr. 1450/VIII/3 din 15 octombrie 2014), proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală.
Întrucât abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 era un demers controversat, cei doi au concluzionat că acesta nu poate fi realizat printr-o propunere legislativă a unui parlamentar, ci printr-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei”, se mai arata in comunicat.
Update ora 11.00: Viorel Hrebenciuc este audiat la DNA, la acesta ora, intr-un nou dosar. Acesta a refuzat să le spună jurnaliștilor, la intrare în sediul DNA, ce calitate are în noul dosar, informează Realitatea TV, parlamentarul precizand că a fost chemat pentru ora 11,30 într-o nouă cauză.
”Este dosarul 344/2014, în care sunt suspect în momentul de față. Nu pot sa va spun mai mult. Vă dati seama ca nu a fost dorinta mea asta. Nu am cum sa vă dau mai multe detalii. Nu m-am gandit sa imi dau demisia din Parlament”, a spus acesta la ieșirea de la DNA”, a spus acesta la iesirea de la DNA.
Reamintim că procurorii DNA au cerut arestarea preventiva a deputaților Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam in dosarul retrocedărilor ilegale de paduri. Acestia au sustinut ca se impune arestarea pentru că există riscul influențării martorilor sau suspecților, persoane din anturajul inculpaților, iar natura infracțiunilor presupus a fi fost săvârșite conturează un grad ridicat de pericol social al faptelor pentru care sunt cercetați.
Hrebenciuc este urmărit penal în acest dosar pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Într-un alt dosar, instrumentat tot de DNA, Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru că, susţin anchetatorii, s-ar fi implicat pentru a determina funcţionari din Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV - controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.
Stire in curs de actualizare.