Lupu, care a fost președinte interimar al PSD Iași, a fost ales cu 580 de voturi pentru, două voturi împotrivă și două abțineri, de social-democrații prezenți la Conferința județeană de alegeri.
La rândul său, Chirica, primar interimar al municipiului Iași și președinte al Organizației Municipale Iași a PSD, a fost votat președinte executiv al filialei județene a social-democraților. Secretar general a fost ales Vasile Câta, scrie Agerpres.
De asemenea, au fost votați și cei 151 de social-democrați care fac parte din Consiliul Județean al PSD Iași, printre care și fostul președinte al filialei Gheorghe Nichita.
În discursul său, Mihai Chirica a făcut apel la unitate și reformă. "S-au petrecut multe în Partidul Social Democrat, s-au creat premisele pentru un drum mai bun. Avem un istoric care ne determină să ținem cont de tot ceea ce este bun. Avem o datorie față de cei care ne-au votat de-a lungul timpului, cei care cred în proiectele noastre, cei care cred în social-democrație și, mai ales, o datorie față de comunitate. A venit momentul să semnăm un nou contract între oamenii politici și comunitate. Asta trebuie să arătăm celor care au speranța în noi", a spus Chirica, noul președinte executiv al PSD Iași.
La reuniunea PSD Iași a fost prezent și președintele interimar al formațiunii, Liviu Dragnea.