VICTOR PONTA. "Aseară, am avut o discuţie cu domnul Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, care m-a sunat pentru a lămuri situaţia declanşată de declaraţiile parlamentarului Elmar Brok şi de reacţia noastră la ele. Am înţeles şi am toată încrederea, din ceea ce mi-a spus domnul Schulz, că declaraţia lui Elmar Brok a fost, nu ştiu, fie greşit înţeleasă, fie greşit tradusă în presa română şi că nu se referea la amprentarea tuturor românilor în Germania. În aceste condiţii, evident că am spus că, dacă nu se referă şi nu vorbea domnul Brok de amprentarea românilor, evident că, atunci, şi reacţia mea este nefericită şi regret că am folosit un cuvânt dacă acea situaţie nu exista. Important pentru mine - şi i-am spus şi preşedintelui Schulz şi a fost de acord - este că nu vom lăsa niciodată nesancţionată o poziţie de acest gen împotriva românilor şi apreciez foarte mult că şi Martin Schulz, şi alţi oameni politici de relevanţă europeană au spus foarte clar că nu este normal şi că nu vor accepta niciodată
VICTOR PONTA a apreciat discuţia cu preşedintele Parlamentului European ca fiind foarte utilă.
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok (CDU), a declarat, recent, că imigranţii care vin în Germania doar pentru ajutoare ar trebui trimişi rapid în ţările de origine.
"Imiganţii care vin în Germania doar pentru Hartz IV (ajutor de şomaj), alocaţia pentru copii şi asigurarea de sănătate trebuie trimişi rapid înapoi în ţările lor de origine. Pentru a preveni intrările multiple, ar trebui să ne gândim la luarea de amprente", a spus Brok, citat de ziarul Bild.
În replică, premierul Victor Ponta a declarat, la 6 ianuarie, că europarlamentarul german Elmar Brok este "demagog, iresponsabil şi populist", care are o gândire "nazistă, fascistă", la fel ca eurodeputatul PDL Monica Macovei.
"Avem politicieni demagogi, iresponsabili, populişti, cum e domnul Brok, care au intervenit dese ori şi în România şi erau foarte bine mediatizaţi de presa băsistă, ca nişte extraordinari europarlamentari. Dar, cu această ocazie, am aflat ce gândesc despre români: că trebuie să ne amprenteze, că trebuie să fim toţi eventual ţinuţi în spatele unor garduri electrificate. Ăştia sunt prietenii lui Macovei. Ce vă miră? De fapt, şi gândesc la fel. O gândire nazistă. Şi doamna Macovei are o gândire fascistă, nazistă. Şi domnul Brok la fel. Cine se aseamănă, se adună", a spus VICTOR PONTA.