VICTOR PONTA a arătat că este atent la percepţia publică şi a analizat atent dacă este bine să participe la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), caz în care poate fi acuzat că ar urmări să "preia" controlul politic asupra instituţiei, sau să absenteze, ceea ce ar fi fost interpretat ca un semn de ostilitate, dar că nu a putut, totuşi, rata ocazia de a avea breaking news-ul "Ponta la DNA".
El a arătat că DNA, indiferent de bătăliile politice, nu trebuie să fie acuzată de partizanat politic.
"Oamenii politici, prin natura funcţiei lor, au o relaţie directă cu mass-media, sunt sensibili la mass-media, la agenda media. Mi-aş dori foarte mult ca dumneavoastră să nu fiţi afectaţi de acest, până la urmă, microb. Cred că, pentru dumneavoastră, ce se spune la televizor este mai puţin important, singurul lucru important este să aveţi probe şi să depistaţi", a adăugat Ponta.
VICTOR PONTA a ţinut să îi felicite pentru cazuri concrete în acţiuni de depistare a fraudelor la rambursarea TVA şi retrocedarea imobilelor şi a precizat că Guvernul se bazează pe sprijinul DNA în cazurile false de insolvenţă a firmelor, pentru neplata taxelor, şi a altor fraude, precum cele comise la Hidroelectrica şi în procedurile de absorbţie a fondurilor europene.