Premierul se adresează liderilor PNL — Klaus Iohannis, PDL — Vasile Blaga, UDMR — Kelemen Hunor și PMP — Elena Udrea, în calitatea de "membri ai Partidului Popularilor Europeni, dar și ca lideri de "partide cu reprezentanți în Parlamentul European, precum și în Parlamentul României".
"În calitate de prim-ministru al Guvernului României, fac apel la dumneavoastră să susțineți, atât în cadrul dezbaterilor din Parlamentul României, cât și în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European, prin parlamentarii și europarlamentarii PDL, PNL, UDMR și PMP, candidatul țării noastre pentru acest important portofoliu. De asemenea, fac apel la susținere de către partidele dumneavoastră, pentru doamna Corina Crețu, și în cadrul Partidului Popular European, al cărui reprezentant este, de altfel, și președintele desemnat al Comisiei Europene. Sunt convins că un astfel de demers este în interesul național și cred că acum avem cu toții ocazia să arătăm că, dacă suntem uniți, dacă ne promovăm constructiv și pozitiv interesul național, putem avea cu toții de câștigat, ca țară și ca națiune", se arată în scrisoarea transmisă de premier, citată de AGERPRES.
Ponta amintește, totodată, că portofoliul pentru Politică Regională "este unul de mare prestigiu și responsabilitate" și consideră că atribuirea acestuia Corinei Crețu "reprezintă un succes pentru țara noastră și un semn al importanței care ni se acordă în cadrul Uniunii Europene".
"Cunoașteți, cu siguranță, faptul că acest comisariat gestionează peste 350 de miliarde de euro din bugetul UE și are o deosebită importanță pentru susținerea politicii de coeziune în cadrul UE, pentru următorii ani — ani esențiali pentru dezvoltarea României", se mai precizează în document.
Șeful Guvernului își exprimă speranța că, "dincolo de disputa politică, dincolo de demersurile politice de până acum, fiecare dintre noi trebuie să pună pe primul plan interesul României și al cetățenilor români".
"Acum avem ocazia să demonstrăm românilor că actuala clasă politică are capacitatea de a acționa unitar, în direcția corectă, pe temele importante pentru țară", conchide premierul, cu speranța că șefii partidelor vor "răspunde pozitiv acestui apel".