În timp ce jurnaliştii, localnicii şi salvatorii de la ISU mergeau prin apă, premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Apelor, Lucia Varga, se plimbau pe uliţe în barcă.
Mai mult, politicienii nu s-au sinchisit nici măcar să vâslească, ci i-au lăsat tot pe jandarmi şi pompieri să împingă barca.
În tot acest timp, apa nu trecea de genunchi. În cele din urmă, mai-marii de la Bucureşti au decis să-şi murdărească cizmele de Capitală.
Sătenii din Beiu (Teleorman) i-au reclamat lui Ponta că nu au fost anunţaţi de viitură
Localnicii din statul Beiu (Teleorman) i-au reclamat premierului Victor Ponta, venit să vadă pagubele produse de inundaţii, că autorităţile nu i-au informat că viitura se îndreaptă spre casele lor şi că locuinţele le sunt afectate şi de faptul că traficul de maşini grele a fost deviat spre sat.
Ei au acuzat faptul că singurele informaţii primite legate de situaţia râurilor au fost cele prin intermediul presei, primarul fiind "la pescuit".
Localnicii i-au mai spus că se tem de faptul că, prin construirea digului, apele se vor revărsa spre alte zone ale localităţii, spunând că aşa s-a întâmplat după ce în comuna Brânceni a fost construit un dig care a direcţionat acum apele spre Beiu.
"Doamnă, hai să nu moară şi capra vecinului !", i-a spus Dragnea unei femei care reclama acest lucru, asigurând-o în acelaşi timp că, prin construirea unui dig la Beiu, nu vor fi inundate alte case.
El a admis că digul trebuia construit mai demult, în anii anteriori, Ponta adăugând: "Aşa este românul, după prima greşeală nu învaţă, trebuie să vină şi a doua".
Localnicii au mai reclamat faptul că traficul de autovehicule grele a fost deviat de la Alexandria spre satul lor, iar trepidaţiile produse de maşini le-au stricat casele.
"Ne-a terminat casele. Această şosea nu este omologată pentru trafic greu", au afirmat aceştia, Dragnea răspunzându-le că nu este deviat traficul greu, ci că "este o restricţie de tonaj care, din păcate, nu este respectată".
Ponta i-a asigurat că în această săptămână îl va trimite pe "şeful de la Drumuri" pentru a rezolva problema, potrivit MEDIAFAX.