"Mă vedeam și în cadru neoficial și eu am lucrat foarte bine și cu SIE și cu SRI", a declarat Victor Ponta, într-un interviu acordat gandul.ro.
Întrebat dacă se aștepta să-i facă dosar, fostul premier a spus: "Nu, nu, m-am așteptat. Nu m-am așteptat pentru că asta a fost înțelegerea mea cu ei: „Domne, fiți atenți eu nu stau cu nimeni, nu mă văd cu nimeni, stau cu voi, vorbesc cu voi, aflați voi tot ce fac și dacă e vreun pericol, dacă o vedeți voi, că Tucă e băgat în ceva, spuneți imediat și am dejagat”, a spus el.
Ponta spune că în urma insistențelor venite de la Dan Șova care îl anunțase că va avea dosar penal la DNA a vorbit cu Laura Codruța Kovesi, care i-ar fi spus că „nu-i adevărat. Minte Șova, după care s-a trezit pus sub urmărire penală.
„Nu mi-au spus nimic, dar la faimoasa întâlnire din 2015 eu am dus, Maior plecase și era Coldea interimar și venise Șova și îmi spusese că-l tot chemau și am zis „Bă, dacă îmi faceți dosar, spuneți-mi că eu vreau să plec din funcție. Lăsați-mă pace” și a chemat-o pe doamna Kovesi, care s-a uitat în ochii mei și a zis „dar nu-i adevărat. Dar cum, nici vorbă, minte Șova. După care, după o săptămână eram cu Frans Timmermans, luam bani europeni și mă sună „Sunt Uncheșelu! veniți mâine să vă pun sub urmărire penală”, a spus fostul premier.