''Înseamnă că PSD este unit ca întotdeauna și cei care sperau să se întâmple ceva iar au rămas fără...'', a spus Ponta, la finalul BPN, conform Agerpres.
Primul ministru a transmis un mesaj PSD și a arătat că va susține ''din toată inima'' noua sau noul președinte al partidului.
"Voi susține noua sau noul președinte din toată inima. Le mulțumesc și sunt mândru și am încercat să-mi fac datoria față de ei (n.r — PSD) și față de România cât am fost și sunt prim-ministru", a precizat Ponta.
Cât privește coaliția aflată la guvernare, Ponta a spus că decizia a fost ca aceasta să continue, pentru că ''funcționează foarte bine''.
"Decizia este și a PSD și a UNPR, pentru că domnul Oprea a fost la ședință, și a ALDE, pentru că știți foarte bine poziția domnului Călin Popescu-Tăriceanu și a domnului Daniel Constantin, să păstrăm coaliția care funcționează foarte bine", a arătat Ponta.