Data de plecare este 12 decembrie, iar ora de plecare este 0:10, potrivit biletului postat pe Facebook, bilet care este modificat în Paint.
Reamintim că Ponta a spus că pentru eficiență, președintele partidului ar trebui să fie și șeful Guvernului, referindu-se astfel la posibilitatea ca liderul PSD, Liviu Dragnea, să fie viitorul premier.
"Eu am spus un lucru bazat pe experiența pe care am avut-o în cele trei guverne — într-unul dintre ele Liviu a fost alături de mine. Dacă vreți eficiență și să facem treabă, cine e șeful partidului, e și șeful guvernului", a declarat Ponta, la sediul PSD din Băneasa.
El a susținut că rezultatul alegerilor este unul "extraordinar de bun pentru PSD", dar și pentru poporul român.
"Extraordinar de bun pentru PSD, dar și pentru poporul român cred că e un rezultat foarte bun. Și cred că cei care ne-au numit pe toți mocirlă, că nu era vorba doar de cei de la Antena 3, era vorba de toți cei care îndrăznim să gândim altfel și să nu ne supunem directivelor șefilor d-lui Iohannis, d-lui Cioloș, cred că noi toți ăștia am fost mult mai mulți decât ai lor", a mai spus fostul lider al PSD.
De asemenea, primarul sectorului 5, Daniel Florea, consideră că există posiblitatea ca Liviu Dragnea să fie premier. "E o posibilitate care se conturează din ce în ce mai pregnant", a spus Florea.
Și vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu crede în varianta Dragnea premier: "Dacă mă întrebați pe mine, da, dar trebuie să-l întrebați și pe dânsul".