"Aoleu, să nu vă critice diseară deontolgii. Nu vă compromiteţi cu mine! Vă critică deontolgii dumneavoastra" - asta i-a spus premierul Victor Ponta preşedintelui Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, cel cu care s-a întâlnit la Mamaia să caute soluţii pentru dezvoltarea turismului.
Surse Realitatea Tv spun că, în urmă cu două zile, premierul ar fi refuzat să participe la discuţiile organizate la hotelul respectiv pe motiv că acolo şi-ar fi petrecut concediul şi analistul Cozmin Guşă.
Se vede că între timp, Ponta s-a răzgândit şi a venit la Mamaia însoţit de ministrul Finanţelor şi cel al Economiei şi Turismului.
"N-o să mai aveţi un prim-ministru aşa liberal ca mine. În Deltă e bun forfetarul? Acolo-i cuvântul final. În Deltă. De ce le mai luăm acciză la combustibilul din Deltă?", a spus Ponta.