"Activitatea de ministru nu mă încurcă, am operat aproximativ 38 de pacienţi, este un volum mare pentru specialitatea pe care o practic. Şi pentru că suntem singurul centru de boli cardiovasculare din zonă. (...) Sunt operaţii care salvează viaţa", a spus Costache, care a precizat că aceste intervenţii au fost efectuate în weekend.
Referindu-se la sistemul informatic al CNAS, ministrul a menţionat că a fost semnat un contract de modernizare a acestuia prin fonduri europene, urmând a fi crescută capacitatea de stocare, astfel încât să nu mai existe blocaje.
Ministrul Sănătății, Victor Costache, susține că a consultat Agenția de Integritate care i-a transmis că poate profesa ca medic cât timp este ministru, fără a fi în stare de incompatibilitate, că operează pro-bono, fără să fie plătit de spitatul privat cu care are un contract de muncă, și că este atacat pentru că reforma pe care o propune în sănătate „deranjează anumite interese nedeclarate”.