Dîncu a fost întrebat dacă un proiect punctual, regăsit într-un amendament prin care se cere alocarea sumei de 25.000 de lei pentru modernizarea unui lăcaș de cult, ar urma să fie finanțat suplimentar, în condițiile în care Guvernul a decis să nu aloce bani pentru biserici.
"Nu este o decizie a Guvernului ca să nu se aloce bani. Este vorba de prioritizări, pur și simplu. În programul național al Companiei Naționale de Investiții, un program gestionat de ministerul pe care îl conduc, există și foarte multe proiecte legate de infrastructura religioasă din România, centre sociale gestionate de biserici, alte investiții. Există o sumă destul de mare, în jur de 100 de milioane (de lei — n.r.) în acest domeniu, deci nu este o lipsă de finanțare. (...) Există investiții care se vor finanța și anul viitor din programe de continuitate, programe pornite în anii trecuți. Deci, nu există o lipsă de finanțare programatică a bisericii, ci este, pur și simplu, o repritoritizare al resurselor în acest an", a explicat ministrul Dezvoltării regionale, vicepremierul Vasile Dîncu, la finalul audierilor din comisiile de administrație publică.
Despre faptul că majoritatea amendamentelor, din cele 55 depuse la proiectul de buget pe 2016 al MDRAP, se referă la proiecte investiționale locale, legate de modernizarea sau construcția de școli, grădinițe, biserici, canalizare sau drumuri, Dîncu a afirmat că "deputații, în mod normal, își servesc comunitățile și încearcă o suplimentare a sumelor din buget, ca de fiecare dată, cu proiecte mult mai personalizate, care să se lege de propria lor contribuție, de numele lor".
"Toate aceste proiecte vor fi analizate în Comisia de buget-finanțe. Noi am văzut aceste proiecte. Sunt proiecte de investiții în infrastructura locală în cea mai mare parte și, vedem, care sunt viabile ar putea să intre, dar avem foarte multe proiecte care intră în zona aceasta a infrastructurii locale", a explicat vicepremierul.