Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că, în timpul guvernării PSD, acest partid "a cumpărat" aproape 500 de primari liberali şi a început lucrări ”numai” în localităţi conduse de edili social-democraţi.
"De patru ani, din nefericire, în România, fondurile pentru administraţiile publice locale se aprobă printr-un proiect netransparent, printr-un ordin de ministru. Când am decis susţinerea Guvernului Cioloş, am cerut depolitizarea administraţiei şi transparenţă totală în alocarea fondurilor publice. Am cerut să se publice în Monitorul Oficial toate ordinele de ministru. Primii paşi au fost făcuţi. Se observă diferenţe uriaşe în alocări de fonduri. PSD a cumpărat 496 de primari de la PNL, a început 1.800 de lucrari în ţară numai la primari PSD, fapt prezentat şi de Curtea de Conturi, iar fondul de rezervă a fost marit de 14,5 ori, ceea ce este ilegal", a declarat Vasile Blaga.
De asemenea, Blaga a precizat că îşi doreşte ca măcar o parte din actualii miniştri să se înscrie în PNL şi chiar să candideze la alegerile de anul viitor, potrivit Mediafax.
"Mi-aş dori şi îmi doresc foarte mult ca acest guvern să performeze, mi-aş dori ca cei care sunt în acest guvern să se înscrie în PNL şi să candideze în 2016. Cine va fi ales, va fi ales", a subliniat liderul liberal.
Vasile Blaga a mai spus că PNL a luat decizia corectă de a susţine Guvernul condus de Dacian Cioloş şi consideră că în perioada următoare ar trebui schimbaţi prefecţii.
"Dacă PNL ar fi reuşit ca prin moţiune de cenzură să ajungă la putere, guvernul era al PNL şi sigur ar fi negociat cu alte formaţiuni necesare pentru a crea majoritate. În Senat, PNL are doar 59 de senatori, deci e nevoie de astfel de negocieri. Dar decizia pe care am luat-o cred că e cea corectă. Nu puteam veni la guvernare. Să nu uităm că acest guvern a venit la presiunea străzii, deci susţinem guvernul de tehnocraţi. Să nu uităm că prefecţii, toate deconcentratele sunt la PSD. Oamenii apolitici considerăm că sunt absolut utili acum. Ar trebui schimbaţi prefecţii, mai ales că sunt situaţii, cum e la Timiş, unde instanţele au decis aşa ceva", a mai spus Blaga.
În judeţul Timiş, fostul prefect Mircea Băcală, care a fost eliberat din funcţie în mai 2012, a obţinut în instanţă o decizie definitivă prin care trebuie repus în funcţie. Decizia instanţei este din anul 2013, dar încă nu a fost pusă în aplicare.
În prezent, prefectul judeţului Timiş este Eugen Dogariu care a fost numit în funcţie în anul 2012, tot printr-o decizie a instanţei de judecată.