La ieşirea de la vot, Vasile Blaga a acordat o scurtă declaraţie jurnaliştilor, cărora le-a explicat că a votat "pentru o bună guvernare locală".
Astfel, Blaga a votat la prima oră a dimineţii, la ieşirea de la vot spunând: "Am votat pentru o bună guvernare locală, pentru competenţă, raţiune. Am votat şi împotriva imposturii, demagogiei şi a populismului dus la extrem". El a precizat că a votat pentru "oamenii cu soluţii serioase şi care le pot duce la îndeplinire pentru că au echipe puternice în spate".
Copreşedintele PNL a făcut un apel la bucureşteni să vină la urne. "Să vină la vot, pentru că ştiu că le pasă de oraşul în care trăiesc", a declarat Blaga, după ce a votat la Colegiul I.L. Caragiale.