"Am decis convocarea Consiliului Național al PNL pentru data de 23 mai la Pitești, ora 12,00. Pe lângă o analiză a situației politice la zi, vom aproba forma finală a programului de guvernare. Au fost parcurse toate etapele, am discutat în comisiile de specialitate, în organizații, am discutat cu societatea civilă, cu partenerii sociali, sindicate, patronate și suntem deja în faza în care urmează să îl aprobăm, așa cum trebuie, în Consiliul Național", a declarat Blaga, luni, la finalul ședinței Comisiei de unificare a PNL.
El a spus că în cadrul Consiliului Național vor fi aprobate modificările la statutul partidului care se referă la integritate, dar și un calendar privind pregătirea și organizarea alegerilor locale.
"Ar trebui să stabilim foarte clar criteriile și să și știm exact când și cum vor fi desemnați candidații, astfel încât iarna să ne prindă cu toate lucrurile rezolvate și din acest punct de vedere", a adăugat Blaga, referindu-se la acest din urmă subiect.
În ceea ce privește moțiunea de cenzură, copreședintele PNL a precizat că viitorul Consiliu Național este locul în care să fie stabilite "perioada, data, dacă se poate, și temele unei astfel de inițiative extrem de importante".
Întrebat care ar fi perioada în care va fi depusă moțiunea de cenzură, Vasile Blaga a răspuns că ar vedea acest demers "undeva în prima decadă a lunii iunie".
Totodată, el a mai precizat că în cadrul Consiliului vor fi adoptate opt regulamente de organizare: "cele ale organizațiilor (...) interne, dar cel mai important, regulamentul de organizare județean".