Pe candidatul PDS îl deranjează foarte tare faptul că PSD şi PNL s-au coalizat, conform declaraţiilor sale, şi urmăresc să elimine din alegerile viitoare, partidele mici şi candidaţii independenţi.
"E un efort comun între PSD şi PNL să elimine partidele mici şi independenţii. E o harababură în toată ţara. Au încercat să-i elimine pe toţi cei care ar fi putut să le fure voturi. Uitaţi-vă ce i s-a întâmplat lui Piedone. Lumea îl pupă, îl aplaudă, dar nu a fost lăsat să candideze. Am purtat o discuţie cu Piedone şi ştiam că vrea să candideze independent. Am avut o discuţie, să ne ajutăm, sunt dispus să îl ajut, dar a preferat să fie independent. Ceea ce se întâmplă azi în România, de la tipul de alegeri până la Guvern e mult mai rău şi mai greu faţă de ce a fost în anii '50. Dacă dumneavoastră îl legaţi pe domnul Dragnea de cuvântul curaj, eu mă urc pe clădirea asta. Nu i l-a dat Dumnezeu. E ca şi demnitatea. O ai sau nu o ai. Aşa s-a învăţat el în Teleorman, vrea să conducă ţara asta ca acolo, dar nu vreau să jignesc pe nimeni. Aşa e sămânţa domnului Dragnea", a spus acesta, potrivit evz.ro