Întrebat, la postul B1 TV, cum ar putea să ajungă Traian Băsescu premier, Steriu a spus că PMP și-a propus să obțină un scor bun la parlamentare care să îl includă într-o coaliție de guvernare.
"În primul rând, obiectivul nostru ca partid pentru această toamnă este un obiectiv ambițios dar posibil, este acela de a depăși 15% în ceea ce înseamnă rezultatele în alegerile generale. 15% este cu siguranță un procent care te include într-o alianță, într-o coaliție de guvernare post-electorală și cu siguranță din acel moment începem să discutăm variantele de prim-ministru, din momentul în care o alianță stabilește că are o majoritate necesară. Evident, la acel moment, discutăm de profil și aici cu siguranță experiența domnului Băsescu nu doar din fruntea țării, dar și de ministru și de primar al Capitalei poate fi într-adevăr o propunere și este cu siguranță la ora actuală o variantă de lucru care poate să aducă mult mai bine României. Toate competițiile electorale în care s-a angajat le-a câștigat și atunci acest 15% devine o certitudine și nu doar vreo ambiție și din acest punct de vedere suntem pregătiți", a spus Steriu.
Valeriu Steriu a declarat miercuri că președintele PMP, Traian Băsescu, este prima propunere a partidului pentru funcția de premier.