Potrivit surselor citate, UNPR aşteaptă o ofertă concretă din partea PNL, ofertă care nu poate fi luată în serios în absenţa validării ei în Biroul Politic Naţional (BPN) al liberalilor. Acest lucru se va întâmpla probabil săptămâna viitoare, după ce şedinţa conducerii PNL programată marţi a fost amânată pentru lunea viitoare.
Până acum au fost mai multe discuţii între conducerile celor două formaţiuni în cadrul cărora s-au discutat două variante de colaborare PNL – UNPR: fuziune sau alianţă. Condiţiile minimale puse în cadrul ambelor variante au fost 20 de locuri eligibile pentru uneperişti la alegerile din toamnă şi eliminarea tuturor celor cu probleme penale din rândurile UNPR.
Potrivit surselor citate, ambele condiţii ar fi fost deja agreate atât de PNL, cât şi de unii lideri ai UNPR. Inclusiv Gabriel Oprea ar fi de acord, au mai spus sursele consultate, el nedorind să mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar. Nici Şerban Mihăilescu nu îşi mai doreşte un nou mandat, mai spun uneperiştii care sunt pentru o colaborare cu PNL.
Varianta renunţării la PSD ar fi dorită de cei mai mulţi aleşi ai UNPR, mai susţin sursele citate. Astfel, în prezent, UNPR are 43 de senatori şi deputaţi, iar surse din conducerea formaţiunii susţin că 30 dintre aceştia vor merge alături de PNL, restul de 13 rămânând să colaboreze în continuare cu PSD. Una dintre consecinţele colaborării dintre PNL şi UNPR va fi o acţiune comună pe plan parlamentar până la alegerile din toamnă, uneperiştii urmând astfel să părăsească alianţa cu PSD.
Sursele citate din conducerea UNPR au mai declarat că discuţii au fost şi cu PSD privind o eventuală fuziune, dar că Liviu Dragnea ar fi oferit locuri eligibile pe listele pentru parlamentare doar pentru trei dintre liderii uneperişti, deşi liderul PSD a susţinut public contrariul.
Şi în PNL părerile sunt împărţite ân privinţa colaborării cu UNPR. O eventuală fuziune a formaţiunii liberale cu UNPR este "complicată tehnic şi costisitoare ca imagine", a spus luni, pentru MEDIAFAX, prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, adăugând şi că, în această situaţie, nu pot fi eludate criteriile de integritate ale PNL sau programele şi doctrinele.