ADEVĂRUL a încercat, cu ajutorul unui expert imobiliar din Sibiu şi al unor locatari din zonele respective, să lămurească misterul valorii proprietăţilor deţinute de familia Iohannis. Evaluările sunt orientative, fiind făcute ţinând cont de suprafeţele din declaraţia de avere a edilului, de zonele în care se află imobilele şi de vederea exterioară. „Pornind de la declaraţiile de avere, nu are în proprietate nişte bunuri imobile de o valoare foarte mare. Ţinând cont de tradiţia din Sibiu, am putea spune chiar că este un sibian obişnuit, pentru că există foarte mulţi proprietari de imobile în oraş. În plus, este cunoscut faptul că, în zona Sibiului, au fost foarte mulţi saşi care, după Revoluţie, au vrut să se întoarcă în ţara de origine şi şi-au vândut imobilele la preţuri modeste.Preţurile de achiziţie, ţinând cont de anii dobândirilor, nu necesitau venituri exorbitante”, a explicat, pentru „Adevărul“, expertul imobiliar Florenţi Stanciu, proprietara unei agenţii de profil din Sibiu.
Casa de pe strada Bâlea Proprietatea aflată pe strada Bâlea, aproape de centrul Sibiului, a fost dobândită de familia Iohannis în 1992, prin donaţie şi cumpărare, şi are o suprafaţă de 377 de metri pătraţi. Aici locuiesc în prezent Klaus Iohannis şi soţia sa. Ivona Mihăilescu (69 de ani), vecină cu soţii Iohannis, îşi aminteşte de vechii vecini, care le-au vândut casa soţilor Iohannis, saşi plecaţi în Germania în 1990. „Aici, în 1989, la adresa domnului Iohannis, stătea o familie care avea doi copii şi au plecat în Germania. Atunci toţi primeau, când îşi donau casa, 80.000 de lei vechi. Absolut toate casele de saşi s-au vândut la 80.000 de lei vechi, ştiu precis. (în 1992, conform datelor INS, salariul salariul mediu în România era 20.140 de lei vechi - n.r.) Când au plecat saşii, casa avea şase camere, dar era foarte prost împărţită. Aveau o verandă cu sticlă, mai veche, au reabilitat, n-au construit absolut nimic. Când s-a mutat, el fiind profesor de fizică, făcuse poarta, îi pusese o supraînălţare în dreptul balamalelor şi, cu o sârmă, fiind poarta mare să nu se încline, era urcat pe scară şi numai el meşterea”, îşi aminteşte Ivona Mihăilescu. Femeia, care a fost vecină, într-o altă parte a oraşului, şi cu socrii lui Klaus Iohannis, mai spune că tatăl lui Carmen Iohannis era un blănar cunoscut, căruia îi mergeau afacerile foarte bine. Ivona Mihăilescu este convinsă că primarul Sibiului şi soţia sa au avut sprijin financiar puternic din partea părinţilor: „Au locuit şi socrii aici o perioadă şi pe urmă au venit tinerii”.
Mai multe pe Adevarul