Potrivit ordinului 194, emis de Prefectura Gorj, “toate persoanele care solicită accesul în Palatul Administrativ trebuie să fie îmbrăcate decent şi într-o manieră care arată demnitate şi respect faţă de instituţiile care îşi desfăşoară activitatea în acest obiectiv”.
Potrivit ordinului, ţinuta inacceptabilă include pantaloni scurţi, papuci de plajă, îmbrăcăminte indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist sexist sau obscen.
”Nu vor fi permise articole de îmbrăcăminte sfâşiate, murdare şi zdrenţăroase, articole de îmbrăcăminte provocatoare sau purtateprovocator”, se arată în ordinul care a intrat în vigoare luni, când două femei au aflat că nu pot să intre în Prefectura Gorj, pentru că nu sunt îmbrăcate corespunzător.
“Nu este o ţinută decentă? Îmi pare rău, eu nu am rochii mai lungi. Cât de lungă să fie? Dar este biserică aici. Instituţiile statului nu sunt o biserică”, i-a spus o femeie stabilită în Italia agentului de pază aflat la intrarea secundară. Aceasta a venit la Prefectură pentru a obţine o apostilă şi a fost lăsată, după negocieri, să ridice documentul, doar însoţită de o angajată. În sediul Palatului Administrativ se află birourile Serviciului de Înmatriculări Auto, ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, ale Consiliului Judeţean Gorj, dar şi ale parlamentarilor judeţului.
“Este clar că acest regulament are foarte multe scăpări şi că trebuie îmbunătăţit sau mers până acolo încât să fie chiar şi anulat”, a declarat senatorul PSD, Florin Cârciumaru.