Plenul Camerei Deputaţilor dezbate miercuri, 6 decembrie, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de modificare a legii 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor. După scandaluri şi discuţii luni, se votează amendament cu amendament, însă este puţin probabil ca votul final să poată fi dat, din lipsă de cvorum.
La momentul în care proiectul de lege apare ca adoptat şi înregistrat la Senat, plenul Camerei Deputaţilor nu a votat nici jumătate din amendamentele propuse.
În aceeaşi situaţie se află şi proiectul de lege prin care se modifică legea Agenţiei Naţionale de Integritate, proiect care ar urma să ducă la anularea unor sentinţe judecătoreşti definitive de incompatibilitate şi conflict de interese.