Partidul Național Conservator Român este un partid recent înregistrat, care-l are ca și cofondator pe un stră-strănepot al lui Simion Bărnuțiu, ideologul mișcării revoluționar-naționale de la 1848 și luptător pentru recunoașterea și afirmarea drepturilor naționale și individuale ale românilor transilvăneni.
Potrivit informațiilor noastre, partidul lui Cristian Terheș va anunța în această săptămână asocierea la Alianța AUR creată în jurul partidului condus de George Simion. PNCR a anunțat că deja este în discuții cu parteneri politici, atât din România, cât și europeni și transatlantici, pentru a găsi cele mai bune forme de colaborare pentru apărarea și promovarea intereselor națiunii române.
"Sunt onorat să fiu ales președinte al Partidului Național Conservator Român și să contribui la promovarea și apărarea intereselor materiale și spirituale ale națiunii române. În fața atacurilor neomarxiste globaliste care doresc transformarea UE, dintr-o uniune de state suverane, într-un imperiu condus de la Bruxelles de birocrați nealeși, soluția este apărarea valorile naționale, iar acest lucru îl va face PNCR", a spus Cristian Terheș.