Ghiorghe Tălău era implicat într-un dosar penal. Pe 1 iunie 2016, procurorii de la Parchetul General au făcut mai multe percheziții care l-au vizat și pe medicul Tălău.
El, alături de alți colegi, sunt suspectaţi că ar fi inclus în testările ilegale de medicamente persoane care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental sau că nu ar fi administrat medicamentul pacientului.
Medicii ar fi prezentat ulterior către sponsorul care comanda studiul documentele necesare avizării şi aprobării punerii pe piaţă a respectivelor medicamente ce au făcut obiectul studiului clinic, scrie stiripesurse.ro.