Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, a vorbit la RFI despre un semnal de o duritate fără precedent pe care Comisia Europeană și Parlamentul European l-au transmis unui stat membru prin Rezoluția privind statul de drept și raportul MCV.
În evaluarea Ralucăi Prună cel puțin trei puncte îi sunt imputabile ministrului Justiției, Tudorel Toader, care ar trebui să își prezinte demisia. PSD, care a forțat toate procedurile cu putință pentru intrarea în vigoare a legilor care fragilizează sistemul judiciar, ar trebui să abroge aceste legi, mai spune fostul ministru al Justiției. Raluca Prună spune răspicat că România încalcă valori ale Uniunii Europene, încalcă statul de drept, de aceea mesajul instituțiilor europene este atât de dur la adresa țării noastre.
Fostul ministru este convins că UE a dat un semnal de o duritate nemaiîntâlnită dat unui stat membru. Aș îndrăzni să zic că acest raport este nu numai cel mai dur dintre rapoartele elaborate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare de când suntem stat membru, dar este cel mai dur raport din 2000, de când s-au făcut rapoarte de țară, inclusiv înainte de aderare.
Ea susține că limbajul este dur, fără echivoc și cere imperativ părții române să suspende imediat punerea în aplicare a alegilor justiției și a ordonanțelor de urgență aplicate ulterior. De asemenea, cere suspendarea procedurii de revocare a Procurorului General. Atrage atenția și unei părți din CSM că nu se află într-o situație regulară, prin menținerea unei situații incerte la Inspecția judiciară.
Prună spune că toate aceste lucruri sunt mesaje lipsite de orice fel de echivoc, directe. Ne putem întreba de ce face Comisia Europeană acest lucru. Și de ce face acest lucru în aceeași zi în care și Parlamentul adoptă o rezoluție la fel de dură și în termeni la fel de clari. Fac acest lucru pentru că este un semnal pentru un stat membru, care este un stat captiv. Eu consider că la acest moment România este un stat captiv, un stat în care s-au preluat în mod abuziv niște proceduri, inclusiv cele parlamentare și se folosesc în interes privat. Uniunea Europeană, prin Comisie, care are datoria de a fi gardianul tratatelor și a ordinii de drept din Uniunea Europeană atrage atenția că acest lucru nu poate fi tolerat.
Raluca Prună spune că, la Parlament, a remarcat faptul că rezoluția este inițiată din familia politică ALDE, din familia politică a domnului Tăriceanu.Este votată în mod covârșitor de două treimi din cei prezenți. Au fost prezenți mai bine de 90% dintre membri. Au votat și socialiști, din familia politică a PSD. Toți acesți deputați votează pentru că au o obligație față de cetățenii europeni pe care îi reprezintă acolo. Obligația e de a atrage atenția puterii dintr-o țară care se află în deraiere.