Discuțiile aprinse au culminat spre finalul ședinței, în timp ce se distribuiau buletine de vot pentru alegerea unor reprezentanți în diverse structuri.
Enervat că aleșii PNL îi răspund la atacuri și aluzii politice, Marian Oprișan le-a spus acestora, de la microfonul de președinte al Consiliului Județean Vrancea: ”Și când mă trezesc din somn vă bat în alegeri. Știți ce ați făcut voi la europarlamentare? Ați trezit un uriaș care dormea. Vă bat de vă sună apa în cap. Înțelegi? Vă sună apa în cap. Asta numai pentru că m-ați enervat. Voiam să mă retrag”, le-a spus Oprișan consilierilor liberali.
De asemenea, șeful CJV nu i-a dat voie consilierului liberal Ovidiu Burdușa să exprime un punct de vedere. ”Dacă vrei să mă apuc, mă ocup serios de tine”, i-a transmis Oprișan lui Burdușa, supărat, se pare, pe o serie de declarații publicate de consilierul PNL pe pagina sa de Facebook.
În cadrul unei conferințe de presă, liderii PNL Vrancea i-au răspuns, ulterior, președintelui PSD Vrancea. ”Îi spunem lui Oprișan că o să mănânce bătaie electorală la toate alegerile. Marian Oprișan este istorie, nu va mai câștiga niciun rând de alegeri. Acum e nervos și iritat și ar trebui să-i facem și noi plângeri penale, să dea și el cu subsemnatul. Marian Oprișan nu va mai fi președinte al Consiliului Județean Vrancea din 2020”, a declarat deputatul PNL Vrancea, Ion Ștefan.
La rândul său, consilierul județean Ovidiu Burdușa, care vine aproape la fiecare ședință de CJV de la Roma, acolo unde se ocupă de o afacere în sectorul turistic, a declarat că a plecat din ședință cu un gust amar. ”Oprișan mi-a zis că se va ocupa personal de mine, că PSD conduce județul din 1992, de când este și dânsul în Consiliul Județean. A fost o reacție tipică unui baron din Republica Moldova, nu din România. Nu mă gândeam că se mai poate întâmpla așa ceva la noi. Eu vin de la 2.150 de kilometri distanță și am 6 prezențe în plus la ședințele Consiliului Județean Vrancea față de Marian Oprișan”, a precizat consilierul liberal.