"Cerem o comisie de anchetă parlamentară pentru terenul dobândit de către Voiculescu de la ADS, 2600 de hectare, pe care le-a obţinut cu încălcarea legii şi cu sprijinul apropiatului dumnealui, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. Este un teren de 2600 de hectare luat printr-un contract semnat anul trecut, în luna mai, în condiţiile în care firma lui Voiculescu nu avea dreptul să ia în arendă acest contract şi cu clauze care îl favorizează pe Voiculescu", a spus Udrea.
"Dacă Parlamentul, Voiculescu, Ponta, PSD, PC au decis că este cazul să facă o anchetă de comisie parlamentară pentru a ancheta cum o persoană privată, Ioana Băsescu, a cumpărat 300 de hectare cu bani privaţi, atunci cred că este cu adevărat de interes să aflăm cum a fost posibil ca Voiculescu să ia 2600 de hectare de la ADS", a mai spus preşedintele PMP.