Deputatul Elena Udrea a declarat, vineri, la Sighişoara, unde se desfăşoară Colegiul Naţional al PMP, că "îngrijorarea" liderului PSD Victor Ponta, legată de plecarea sa de la PDL la PMP "face mai mult rău PDL", ea ironizând declaraţiile acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Vă daţi seama, domnul Ponta ce speriat era că nu-i face nimeni opoziţie şi se gândea cum o să ajungă PDL-ul să facă totuşi opoziţie: «Uite, plecând Elena Udrea, în sfârşit, voi avea opoziţie de la PDL». Eu mă gândesc că toată această îngrijorare face mai mult rău PDL-ului, îngrijorarea domnului Ponta, pentru că ia uite cum deja se vorbeşte din interiorul PDL pe aceeaşi limbă cu domnul Ponta. Deci eu cred că nu a ajuns PDL să spere să crească pe seama sprijinului pe care i l-ar da Victor Ponta", a spus Udrea.
Ea a calificat drept "glume" declaraţiile acestuia potrivit cărora PDL devine un adversar de luat în considerare după ce a scăpat de "ghiulelele" Băsescu şi Udrea, subliniind că premierul Victor Ponta "cu zăpada nu se ocupă, se ocupă acum cu plecarea Elenei Udrea".
"Domnul Ponta ne-a obişnuit cu glumele sale, nu ştiu, cu zăpada nu cred că se ocupă, cred că se ocupă acum cu plecarea Elenei Udrea. Să stea liniştit, nu scapă de opoziţie, ba va fi şi mai rău", a spus Udrea.
Ea a susţinut că a intrat în PMP pentru că şi-a dorit să continue "o luptă politică" pentru proiecte începute de PDL şi Traian Băsescu.
"Mi-am dorit să pot să continuu o luptă politică pe care eu spun că o duc de 10 ani şi cred că locul în care pot mai departe să mă lupt pentru proiecte începute de către PDL şi Traian Băsescu, reforme importante - reforma justiţiei, lupta anticorupţie, reforma în educaţie, reforma în administraţie, sprijin pentru mediul de afaceri. Toate acestea sunt lucruri pe care o ţară întreagă le aşteaptă, unele au avut deja succese în procesul acesta de implementare a reformelor, unele sunt pe drum şi trebuie terminate şi eu cred că era nevoie să continuăm parteneriatul cu preşedintele României, cu Traian Băsescu, după cum era nevoie să existe un partid care să vrea să continue tot ceea ce s-a început bun în ultimii 10 ani, să-şi asume lucrurile acestea. Cred că partidul acesta este Mişcarea Populară şi cred că opoziţia avea nevoie de o voce puternică, o voce care să se alăture lui Traian Băsescu în demersul acesta, împotriva USL", a susţinut Udrea.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, că de abia acum a devenit un pic îngrijorat faţă de activitatea PDL, deoarece acest partid devine un adversar de luat în considerare după ce a scăpat de "ghiulelele" Băsescu şi Udrea.
"Sunt un pic îngrijorat. Sunt un pic îngrijorat pentru că, de abia acum, PDL, după ce a scăpat şi de Băsescu, şi de Udrea, începe să devină un opozant puternic. În sfârşit opoziţia, scăpată de lestul numit Băsescu şi Udrea, o să ne pună probleme. Până la urmă, sigur, e democratic acest lucru, dar, pentru PSD, PDL devine în acest moment, într-adevăr, un adversar de luat în considerare. Până acum, cu Băsescu şi cu Udrea, era ca şi când alergau cu două ghiulele la picioare. Au scăpat de ghiulele, o să ne batem cu PDL ca principal partid de opoziţie", a spus Ponta, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.
Elena Udrea a anunţat, joi, că a demisionat din PDL şi s-a înscris în Mişcarea Populară.