"Considerăm că nu este necesar și nu ai voie să faci experimente pe societate, doar din dorința de a rezolva o problemă reală. Sunt și probleme de procedură și probleme constituționale, în ceea ce privește conținutul proiectului adoptat ieri la Senat. Am vrea să atragem atenția colegilor din toate partidele că există probleme serioase și mai este timp să ne gândim cum am putea să rezolvăm această problemă. Mai este timp să ne așezăm la masă și să analizăm tot ce înseamnă probleme legate de acest vot", a spus Kelemen Hunor, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.
"Conform legii în vigoare, adoptate de Cameră și care a fost publicată în Monitorul Oficial, pentru o sută de cetățeni care s-au preînregistrat, se organizează o secție de vot, acolo în apropierea lor. Trebuie să vă spun că această lege modifică această cifra de la 100 la 500. E o soluție mai bună decât pentru 100? Nu cred", a declarat deputatul UDMR, Marton Arpad.
"Din acest punct de vedere, eu cred că soluția există, dar nu trebuie să fii populist și trebuie să ții cont de aplicabilitate și de niște principii constituționale (...) Noi am depus un amendament și la Senat, pe care îl vom repeta și la Camera Deputaților care prevede ca acea modalitate, votul prin corespondență, să fie valabilă pentru alegerile prezidențiale. Votul prin corespondență la prezidențiale, da, și să rămână așa cum este pentru alegerile parlamentare. Ar fi o soluție corectă și, atunci, nici contesția pentru acest proiect de lege nu ar sta în picioare.
Sper că anumite chestiuni pot fi discutate rațional și putem să renunțăm la acel populism care ne-a dus până la acest moment, într-o situație care nu va fi din punct de vedere politic foarte bună pentru România. Sper că în Camera Deputaților vom reuși să schimbăm ceea ce trebuie schimbat și va rămâne pentru alegerile parlamentare modul de a vota pentru diaspora așa cum este în lege — în mod direct și cu secții de votare în străinătate, atâtea secții de câte este nevoie și pentru prezidențiale fiind un singur colegiu se poate discuta despre o variantă inclusiv votul prin corespondență și cu niște proceduri care vor asigura toate elementele necesare din punct de vedere practic și constituțional pentru o lege funcțională", a mai arătat Kelemen.
Președintele UDMR a precizat că va discuta inclusiv cu formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu în acest sens, potrivit Mediafax.
UDMR nu are numărul necesar de parlamentari pentru a sesiza Curtea Constituţională, astfel încât va fi nevoie de sprijinul altor partide. Pentru atacarea legii este nevoie de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori, iar UDMR are 17 deputaţi şi 8 senatori.
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, pentru Mediafax, că nu îşi propune să atace legea votului prin corespondenţă la Curtea Constituţională, precizând că doar şi-a făcut "datoria" de a atrage atenţia că forma adoptată are prevederi neconstituţionale. Întrebat dacă are în vedere o acţiune comună cu UDMR privind contestarea legii, în condiţiile în care şi Uniunea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de legea votului prin corespondenţă propusă de AEP, Tăriceanu a precizat că nu are în plan nicio acţiune împreună cu UDMR, afirmând că „fiecare partid ar propria lui viziune, propriul electorat, propriile interese".
Reamintim că senatorul UDMR, Marko Bela, declara, pe 9 octombrie, la RFI, că partidul său nu susține votul prin corespondență, motivând că s-ar crea o inegalitate între cei care trăiesc în străinătate și cei din țară.
"Nu susţinem votul prin corespondenţă. Eu cred că votul prin corespondenţă ar ridica o serie de probleme pe care nu le-am discutat şi probabil că nu vom reuşi să le rezolvăm. Pur şi simplu, s-ar crea o inegalitate şi anume în cazul celor care trăiesc în străinătate ar exista o facilitare a votului, în timp ce cei din ţară n-ar avea o astfel de facilitate", spunea Marko Bela.
Marko Bela mai puncta faptul că există "reţineri foarte serioase faţă de ideea votului prin corespondenţă".
"Bineînţeles că vom ajunge la o concluzie când vom vedea proiectul, nu cred că cineva poate să respingă aşa ceva, fără să vadă textul, dar repet, avem reţineri foarte serioase faţă de ideea votului prin corespondenţă şi nu cred că am putea să votăm o astfel de lege, mai ales dacă se impune textul fără dezbateri serioase", mai spunea senatorul UDMR.
Știre în curs de actualizare.