Senatorul UDMR Novak Csaba-Zoltan a afirmat, miercuri, la şedinţa solemnă a Parlamentului, că ”maghiarii din România nu se pot raporta la acest Centenar la fel ca majoritatea românilor, întrucât ceea ce românii consideră ca fiind împlinirea dezideratului lor naţional, pentru maghiari va rămâne o pierdere majoră până când promisiunile cuprinse în rezoluţia de la Alba Iulia nu vor fi respectate”.
”Deşi secolul trecut a însemnat una dintre cele mai dramatice perioade ale istoriei maghiarilor, totuşi acesta are şi un mesaj pozitiv: comunitatea maghiară din România a reuşit să-şi păstreze identitatea, cultura, limba în secolul 20, ca şi comunitatea românească din secolele 17-19. De fiecare dată, comunitatea maghiară a avut o atitudine constructivă, paşnică şi cooperantă. În puţinele momente critice, am ales calea dialogului. (...) Celor care suspectează mereu un scop ascuns şi planuri secrete ale maghiarilor din Transilvania le transmitem că abordarea lor este absolut greşită”, a mai afirmat reprezentantul UDMR.
El şi-a exprimat încrederea că în deceniile care urmează putem construi ”o ţară bazată pe toleranţă şi înţelegere reciprocă, pe dialog sincer, pe respectul faţă de cultura şi diversitatea celuilalt, o ţară în care minorităţile naţionale şi religioase pot avea sărbători comune, gândind la bunăstarea ţării şi la tot ceea ce îi uneşte”.