„Facem apel către Curtea Constituţională să suspende procedura de judecată a cererii depuse de Florin Iordache care vizează completurile de 3 judecători (Dosarul nr.642E/2019) până la soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate înaintate de PNL în ceea ce priveşte art. 35 alin. (1)-(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. În sesizarea pe care am înaintat-o Curţii Constituţionale, am arătat că normele în temeiul cărora Florin Iordache a depus cererea încalcă atât prevederile Legii fundamentale, cât şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/1994. Din punct de vedere juridic, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale pe problema completului de 3 judecători pronunţată anterior judecării sesizării noastre poate crea aparenţa existenţei unui viciu de neconstituţionalitate asupra căruia Curtea a refuzat să se pronunţe”, afirmă prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.
Ea spune că „magistraţii Curţii Constituţionale nu trebuie să se lase intimidaţi de atacurile furibunde în stil interlop ale condamnatului penal Liviu Dragnea”.
„Decizia pe care întreaga opinie publică o aşteaptă are o miză imensă pentru România. De ea depinde nu numai dosarul unui condamnat aflat încă într-o înaltă funcţie publică în stat, ci şi soliditatea justiţiei, angajamentul României de a lupta împotriva corupţiei şi parcursul european al ţării”, precizează Raluca Turcan pe contul său de Facebook.
Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizarea privind lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor. La termenul de miercuri, CCR a amânat cauza.