Cei doi oficiali au discutat despre Legile Justiţiei, se arată în docmumentul remis realitatea.net:
"Discuțiile au vizat proiectul legii de modificare și completare a Legilor justiției, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Cu această ocazie, ministrul justiției a arătat faptul că procedura de numire în funcțiile de conducere la Ministerul Public va fi supusă unui aviz al Comisiei de la Veneția.Cu referire la Inspecția Judiciară, a subliniat din nou necesitatea consolidării independenței acesteia, inclusiv prin organi"area acestei instituții în mod autonom, atât față de Consiliul Superior al Magistraturii, cât și față de Ministerul Justiției".
Totodată, precizează MJ, partea română a subliniat strânsa legătură cu Comisia Europeană, urmând să aibă loc o întrevedere la nivel înalt cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, după finalizarea, de către Ministerul Justiției, a proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legilor Justiției.
"Totodată, partea română a subliniat strânsa legătură cu Comisia Europeană, urmând să aibă loc o întrevedere la nivel înalt cu Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, domnul Frans TIMMERMANS, după finalizarea, de către Ministerul Justiției, a proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legilor justiției. Ambasadorul Meier-Klodt a reiterat interesul comun ca România să îndeplinească, cât de curând posibil, recomandările remanente din raportul MCV al Comisiei Europene din ianuarie 2017.
În acest context, ambasadorul a subliniat importanţa majoră a garantării independenţei justiţiei, cea care a contribuit, în mare măsură, la clădirea încrederii partenerilor străini în consolidarea statului de drept în România. Întrevederea de astăzi s-a desfășurat în spirit constructiv și a constituit un bun prilej pentru eafirmarea bunelor relații de cooperare între cele două state".