Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, crede că sunt şanse mari să avem alegeri anticipate, însă doar aşa cum îşi doreşte PSD, adică odată cu alegerile locale când social- democraţii au cea mai mare mobilizare în teritoriu.
Fostul şef al statului mai spune că PSD are posibilitatea să ţină Guvernul Orban într-un interimat care să îl erodeze până la toamnă.
”Există o decizie a Curţii Constituţionale care nu recomandă alegerea în aceeaşi zi şi a Parlamentului şi a demnitarilor locali, dar cu o ordonanţă de urgenţă multe se pot rezolva. Deci atenţie, eu lansez această ipoteză ca o posibilitate. PSD are posibilitatea să ţină guvernul Orban într-un interimat care să îl erodeze până la toamnă, când vor fi alegerile legislative”, a declarat Traian Băsescu.