„Suntem într-o zonă de demagogie, am susţinut legea de răspundere a magistraţilor încă de când eram preşedinte. Este un lobby de susţinere formidabilă între puterile statului. De exemplu, Curtea Constituţională a României a declarat peste 40 articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală ca fiind neconstituţionale. Ce s-a întâmplat în Parlament, care trebuie să modifice, potrivit legii, articolele neconstituţionale în 45 de zile? Nu s-a modificat nimic ca să apară o ordonanţă de urgenţă. Eu nu spun că nu trebuia o ordonanţă de urgenţă. Ceva se întâmplă însă şi nici eu nu înţeleg de ce Parlamentul nu a făcut atributul Constituţional să modifice cele 40 de articole. La fel nu înţeleg de ce nu avem o lege a răspunderii magistraţilor. Puterea magistraţilor faţă de cetăţean este absolută şi nu pot să o exercite chiar discreţionar, ci trebuie să ştie că dacă o fac discreţionar şi fără probe şi ei au răspundere. Nu am explicaţie de ce nu apare această lege”, a declarat Traian Băsescu